Caracteristici:

Detalii Companie:


De ce Equilibrium? Conceptul Equilibrium a pornit de la nevoia reală a pacienților noștri, pacienți vârstnici și pluritarați în marea lor majoritate, de a avea acces la o îngrijire medicală de calitate care să poată acoperi dimensiunile complexe ale patologiei, limitând în același timp riscul efectelor adverse și al interacțiunilor medicamentoase. Mai mult, necesitatea unei viziuni holistice asupra pacientului și a suferinței sale, ca alternativă la abordarea hiperspecializată și la lipsa de comunicare din sistemul medical, a devenit stringentă. Ca soluție la aceste dificultăți am creat Equilibrium – un colectiv de medici de specialități diferite, care să poată acoperi cele mai frecvente probleme de sănătate ale pacientului vârstnic, care să poată pune în practică un management de caz comun al pacientului având în vedere cel mai bun raport risc – beneficiu. Equilibrium presupune faptul că pacientul va fi privit ca întreg, nu doar ca sumă a sistemelor sale, va fi gestionat cu empatie, căldură și respect, explorat cu aparatură de ultimă generație, susținut în direcția cultivării sănătății fizice și psihice. Și nu în ultimul rând, Equilibrium înseamnă accesibilitate: servicii medicale decontate de CNAS, gratuite și deci accesibile oricărui nivel financiar. DR. EQUILIBRIUM Echipa noastră este formată preponderent din medici tineri. Ne practicăm meseria cu pasiune, suntem entuziaști, suntem pregătiți în spiritul respectului față de pacient și al profesionalismului în centre de renume din străinătate, mulți dintre noi fiind și în prezent angrenați în activități de cercetare, având studii doctorale sau proiecte de colaborare cu centre academice din țară și de peste hotare. Înțelegem că este responsabilitatea noastră, a noii generații, să schimbăm fața medicinei, transformând vizita la medic într-o experiență plăcută și o relație de parteneriat cu pacientul, menite să îmbunătățească atât calitatea actului medical cât și calitatea vieții celor care ne trec pragul. O CLINICĂ APROAPE DE TINE În primul rând am ales să ne *așezăm* într-un loc care să conserve ideea de intimitate. Majoritatea pacienților ne-au relatat că în instituțiile medicale încercau o senzație stânjenitoare de depersonalizare, de pierdere a individualității și intimității personale. Am ales deci o casă cu istorie, localizată discret, mobilată cu gust, modernizată și amenajată conform standardelor medicale, dotată cu aparatură de ultimă generație. Personalul de recepție vă va întâmpina cu zâmbet, cu amabilitate, iar dacă veți dori, și cu un ceai aromat. Echipa medicală se va ocupa prompt și exhaustiv de problemele dumneavoastră de sănătate, respectându-vă atât timpul, cât și opțiunile. Vă așteptăm cu drag!

Raporteaza
ID Companie: 1385

Trimite mesaj

Distribuie aceasta companie: