Bucătăria grecească are o istorie bogată, de peste 4000 de ani. De altfel, prima carte de bucate a lumii a fost scrisă de un grec înaintea erei noastre.
Mâncarea este de tip mediteranean, având caracteristici comune cu cea italiană sau turcească. Bucatarii nostri, prin intermediul restaurantului Dionisos raspandesc retelete culinare grecesti cucerind gurmanzii de ieri şi de azi. Uleiul de măsline, vinul şi făina de grâu alcătuiau aşa numita „triadă mediteraneană”, care constituia baza alimentaţiei la vechii greci.
Reţetele de salată grecească sunt atât de bune şi săţioase datorită brânzeturilor. Fiecare regiune a Greciei are un tip de brânză reprezentativ. Feta este una din cele mai cunoscute datorita gustului catifelat si aromei deosebite. Peştele şi fructele de mare sunt de asemenea foarte apreciate în Grecia, atât de localnici, cât şi de turişti. Reţete cu peşte – sardine, macrou, calamar, creveţi etc – se pregătesc în fiecare restaurant.
Având parte de toate aceste atuuri, mâncarea grecească este considerată de mulţi cea mai bună din lume. Pe lângă faptul că reţetele sunt uşoare şi delicioase, mesele greceşti tradiţionale înseamnă mai mult decât mâncare, înseamnă un vin bun şi neapărat o conversaţie plăcută cu cei dragi.
Indragostiti de bucatele traditionale grecesti, de atmosfera plina de voie buna a grecilor dar si de istoria lor, am deschis aceasta locatie. Am desprins o particica din vechea Elada, i-am dat numele lui Dionisos, zeul vinului, al extazului și al fertilității, denumit la romani și Bacchus, si am incercat sa cream atmosfera perfecta alaturi de oameni dragi. La noi veti gasi preparate grecesti autentice, vinuri si muzica de pe meleaguri elene dar si oameni zambitori si calzi care au invatat direct de la greci reteta pentru bucate delicioase si pentru o viata plina de voie buna!
Va asteptam, impreuna cu prietenii sau familia, pentru a afla ce inseamna sa mananci bine, sa asculti muzica de calitate, sa te relaxezi si sa te bucuri de viata! Asa cum fac grecii de mii si mii de ani...Veti fi fermecati de gusturile si aromele pe care le veti experimenta la noi, de calitatea ingredientelor si de „simplitatea-sofisticata” a mancarii.
Raporteaza
ID Companie: 411