Scopul Fundaţiei Comunitare Iaşi este construirea într-o manieră durabilă a unui viitor mai bun al Iaşului şi întregii regiuni, prin încurajarea bucuriei actului de a dona.
Administrând profesionist şi transparent donaţiile primite de la ieșeni, ne asigurăm de îndeplinirea obiectivelor donatorilor, oferind astfel membrilor comunităţii oportunităţi concrete de a participa, de a cataliza cele mai bune idei şi de a sprijini programe de calitate.
Domenii
• Sprijinirea inițiativelor de implicare civică pentru rezolvarea problemelor de interes ale comunității
• Revitalizarea urbană și punerea în valoare a spațiului public
• Încurajarea și susținerea sportului de masă, sprijinirea inițiativelor care promovează un stil de viață sănătos pentru membrii comunității.
• Încurajarea performanței școlare și extrașcolare a tinerilor.
• Încurajarea unei atitudini responsabile față de mediul înconjurător și valorificarea partimoniului local de mediu
• Încurajarea proiectelor culturale și a manifestărilor artistice care să promoveze și să poziționeze Iașul și regiunea Moldovei la nivel național și internațional.
• Sprijinirea inițiativelor de antreprenoriat social și a celor în domeniul IT
Valori
Inovație
Privim comunitatea locală ca pe un izvor nesecat de idei și initiațive pentru creșterea calității vieții.
Implicare
Suntem convinşi că schimbarea se produce prin implicare şi prin contribuţia noastră, a tuturor, şi cu dorinţa de a aduce încrederea oamenilor că "se poate".
Transparență
Adoptăm o politică de acceptare, gestionare și redistribuire a donațiilor total transparentă față de donatori și grupul țintă al inițiativelor comunitare finanțate.
Accesul egal
Toate finanțările pe care le acordăm sunt publice, prin urmare încurajăm inițiativa oricărui reprezentant al comunității să își asume un rol activ ca agent al schimbării.
Diversitate
Programele noastre sprijină implicarea civică, educația tinerilor și copiilor, cultura, integrarea în viața comunității a grupurilor defavorizate, voluntariatul, parteneriatele și dezvoltarea comunitară.
Hai sa facem un exercitiu de aducere-aminte si imaginatie.
În copilărie, părinţii ţi-au amenajat un loc al tău, în care tu să îţi poţi împrăştia jucăriile. Mai târziu, ai adăugat câte ceva din personalitatea ta acelui loc. În adolescenţă ai lipit fotografii, afişe, postere pe pereţi şi ai început să faci ca acel loc să fie cât mai mult al tău. Poate părinţii ţi-au zis uneori să îţi strângi lucrurile lăsate la întâmplare, sau poate ai dat dovadă de conştiinciozitate şi ai păstrat cuminte acel loc. Ulterior, poate ţi-ai găsit un altul, dar l-ai făcut, din nou, să fie cât mai mult al tău.
Aşa vedem noi voluntariatul pentru Fundaţia Comunitară Iaşi. Ca o posibilitate de a transforma Iaşul într-un loc al tău, pe placul tău. De care să îţi fie mereu drag.
Avem nevoie de oameni conştiincioşi care vor să pună lucrurile în ordine şi să le aşeze bine. În schimb, noi promitem cu mâna pe postere un loc în care nu te vei plictisi niciodată. Pentru că tu contribui la amenajarea lui şi implicit, a Iaşului.
Şi credem noi că răsplata stă în bucuria de a şti că lucrurile în Iaşi s-au mişcat şi datorită ţie. Iar dacă răsplata nu e suficientă, plusăm cu garanţia dobândirii unor abilitaţi noi. Iată cum:
Comitete de Grant - participi la luarea deciziilor cu privire la modul în care se distribuie fondurile pentru zona în care locuieşti
Strângere de fonduri - cauţi şi găseşti noi modalităţi de a dezvolta fondurile noastre
Marketing - ajuţi la promovarea activităţilor Fundaţiei şi la organizarea evenimentelor specifice
Raporteaza
ID Companie: 729