Clinica Migali este adeptă a programului TenderCare, program ce presupune o conduită specială adoptată de medicul dentist, combinată cu tratamentele, aparatura şi tehnologiile care înlătură durerea şi disconfortul din timpul intervenţiilor medicale.
Misiunea Migali este aceea de a oferi pacienţilor săi servicii stomatologice la cel mai înalt nivel de calitate, prin intermediul procedurilor şi tehnologiilor integrate în conceptul Pain Free Dentistry (fără durere). Dorim să creştem împreună personal şi profesional prin intermediul echipei noastre şi al pacienţilor noştri.
Dorim creare unei comunicari deschise cu privire la procedurile, serviciile şi etapele necesare unui plan dentar corect şi complet, atfel încât pacienţii noştri să înţeleagă şi să cunoască acest etape, însă în acelaşi timp să se simtă în singuranţă în mediul Migali.
Dorim să creştem din punct de vedere tehnologic pentru a oferi tuturor persoanelor din Iaşi posibilitatea accesării unor instrumente de ultimă generaţie, pentru asigurarea unor proceduri dentare fără durere şi garantarea unui zâmbet sănătos şi fără griji!
Migali Dental Clinic - It's Painfree! Medicină dentară care pune la dispoziţia dumneavoastră toate soluţiile de tratament moderne:
• Diagnoză medicală şi plan de tratament
• Profilaxie
• Parodontologie
• Odontologie
• Endodonţie
• Chirurgie
• Protetică
• Implanturi dentare
• Estetică dentară
• Pedodontie - stomatologie pentru copii
• Ortodonţie
Tel. Urgenţe: 0764.338.000
Program
Luni - Vineri : 08:30 – 20:30
Sâmbătă : 08:30 – 14:30 (cu programare)
Raporteaza
ID Companie: 846