Caracteristici:

Detalii Companie:


Librăria franceză din București și-a deschis porțile pe 23 noiembrie 2012, la umbra unui cireș bătrân. A fost fondată de Sidonie Mézaize și Bruno Ménat, câștigători ai Bursei „Libraire” a Fundației Lagardère. Pe 1 octombrie 2015, Kyralina s-a mutat într-un nou spațiu, mai mare și mai luminos, pe strada Biserica Amzei nr.10, chiar lângă Ambasada Franței.

Kyralina este o librărie unde-ți poți petrece timpul, poți cere sfaturi de lectură librarilor, unde poți veni însoțit de familie sau prieteni.Este o librărie franceză generalistă unde se găsesc autori clasici, dar și ultimele titluri premiate, autori contemporani mai puțin cunoscuți pe care îi îndrăgim, noutăți din științele umane, artă, Bandă Desenată franco-belgiană și romane grafice. Fondul nostru este de aproximativ 7000 de titluri.

Nu i-am uitat pe copii, avem un frumos spațiu care le este dedicat, o largă selecție de cărți, jocuri sau obiecte decorative originale. Organizăm în mod regulat întâlniri cu autorii, prezentări de carte și ateliere creative pentru cei mici și cei mai mari.
Dincolo de muzicalitatea sa, Kyralina este înainte de toate o referire la Panait Istrati și la personajul său Kyra Kyralina. Panait, autor de origine română și de limbă franceză, reprezintă un punct de legătură literar între cele două țări. Mai mult, el ne este drag pentru că a fost un om pasionat, un spirit liber, un călător, o persoană integră și independentă. Kyralina îi urmează modelul. Alegând acest nume, ne referim în același timp la un personaj și la o stare de spirit în sine, care traduce ideea pe care o avem despre meseria de librar.

Raporteaza
ID Companie: 2946

Trimite mesaj

Distribuie aceasta companie: