Teatru
FiX. Teatru FiX. Un prefix pentru buna desfăşurare (cu artişti oarecare şi mijloace precare) a unui act artistic (sperăm noi) prea tare,având ca punct finit (în orientare), dezvoltarea în circuit, sub o aură independentă, a masivului potenţial creator din ţară, existent acum doar în stare latentă.
Avem fix 93 de locuri pe scaune. FiX.
Salut ! Suntem Mişu, Cătă, Stanca, Nora şi Andi. Adică Teatru FiX.
Teatru FiX s-a născut prin asocierea a 5 oameni pasionaţi de teatru, dintre care 3 artişti, a căror experienţă cumulată duce la peste 30 de ani de experienţă de lucru atât în teatrul de stat, cât mai ales în teatrul independent.
Întorşi la Iaşi, şi încrezători în ideea că cea mai în masură forţă de schimbare este Cultura, am decis să deschidem Teatru Fix, din dorinţa de a asigura mediului cultural local un spatiu profesionist independent. Ne punem experienţa la dispoziţia tinerilor artişti ai oraşului, în scopul dezvoltării unui centru cultural puternic şi revitalizăm Iaşul în circuitul naţional al independenţilor.
Direcţia teatrului este aceea de dezvoltare a textului nou de teatru. Ne imaginăm un Centru de Dezvoltare a Textului Dramatic, care să adune în componenţa sa actori, regizori, scenografi, coregrafi, muzicieni, dansatori şi performeri. FiXul nostru este ca din sincretismul artelor să se nască textul nou, românesc.
Teatru FiX este un cadru profesionist care susţine tinerii artişti să se Întâlnească şi să creeze împreună.
Galerie de arta
Vrei sa te expui in buricul Iasiului? Vrei.
Te pricepi cu mestesugitul artei si vrei sa arati lumii de ce esti in stare? Vrei.
Galeria de arta Teatru FiX iti propune un spatiu expozitional generos si ingenios.
Raporteaza
ID Companie: 438
Vrei sa bei un ceai sau o cafea? Vrei sa stai chill si sa imprumuti o carte? Vrei sa asculti un jazz in surdina? Vrei sa porti cele mai dichisite conversatii? Stii FiX ce vrei. Cafeneaua FiX. Un spatiu pentru cilau intelectual cu aroma de teatru. Haidam.
Fix. Între Piaţa Unirii şi Filarmonică. Fix.
Raporteaza
ID Companie: 438