Caracteristici:

Detalii Companie:


ATENEUL TĂTĂRAŞI produce, organizează şi găzduieşte evenimente culturale: spectacole de teatru, expoziţii (carte, fotografie, afiş, grafică, sculptură), proiecţii filme, conferinţe, seminarii, întâlniri cu scriitori, dezbateri culturale, festivaluri, spectacole pe scenă şi în aer liber (muzică, dans, recital poezie, spectacole multiart), concerte. ATENEUL TĂTĂRAŞI organizează şi activităţi pentru copii, cursuri de dans şi muzică, găzduieşte o bibliotecă de cartier, un club de şah etc.

              Scop

ATENEUL TĂTĂRAŞI îşi propune să preia şi să dezvolte valorile culturale, educative şi artistice ale oraşului Iaşi, cu finalitatea transformării acestuia într-un centru european de creaţie. Activitatea instituţiei antrenează şi include, prin intermediul manifestărilor culturale, personalităţi de prestigiu din ţară şi din străinătate. De asemenea, antrenează un parteneriat activ cu societatea civilă pentru realizarea de acţiuni şi evenimente în spiritul european al comunicării şi schimburilor culturale.

Scopul instituţiei este acela de a deveni centrul cultural cel mai important al Moldovei precum şi de a stabili legături culturale cu ţările Europei de Est şi de Vest.

Fiind inaugurat în decembrie 2003, Ateneul Tătăraşi se află încă în perioada promovării activităţilor sale, având ca obiectivimplicarea în viaţa socio-culturală a locuitorilor cartierului Tătăraşi, cu precădere a publicului tânăr.

Pentru afirmarea în peisajul cultural ieşean, Ateneul îşi propune să realizeze proiecte de anvergură, originale din punct de vedere artistic, capabile să atragă un public variat, pe termen mediu şi lung.



              Obiective

ATENEUL TĂTĂRAŞI urmăreşte îndeplinirea următoarelor obiective:

    -  stimularea şi promovarea valorilor culturale, educative şi artistice pe plan local şi nu numai;

    -  susţinerea circulaţiei valorilor culturale dinspre şi înspre celelalte oraşe ale ţării şi europene, consolidarea şi amplificarea sub diferite forme a relaţiilor cu personalităţi şi institutii de cultură din întreaga ţară;

    -  favorizarea deschiderii spre celelalte culturi europene şi a receptării acestora pe plan local, naţional şi european;

    -  dezvoltarea de activităţi specifice, în beneficiul culturii şi imaginii culturale;

    -  încurajarea creaţiei tinerilor şi stimularea tinerelor talente în cultură, arta şi educaţie şi stabilirea de contacte cu toţi artiştii din regiune care au proiecte de mare valoare;

    -  constituirea unor echipe de profesionişti care vor putea pleca în turnee şi care vor participa la festivaluri în ţară şi în străinătate;

    -  formarea unor trupe pentru a face cunoscut în special teatrul contemporan, privilegiind amestecul de limbi şi culturi, scop în care teatrul va fi echipat progresiv cu un sistem de traducere simultană;

    -  desfăşurarea de activităţi în parteneriat cu şcoli, licee din oraş şi din regiune.

Raporteaza
ID Companie: 437

Trimite mesaj

Distribuie aceasta companie: